La ușa de fier forjat a hotelului din orașul cu cel mai nordic
palat arab din lume cerșește un negru.
Era să calc pe el, fuma în tăcere
Lipit de un câine alb
Și de o chitară spartă și fără coarde.
Deci tu, negrule, cerșești ca să fumezi,
Îi zic sau îl întreb sau îmi las
Indignarea să aibă voce în limba
Lui Cervantes pe care o iubesc atât de mult.
Cum adică "negrule"? Adică sunt și negru
După ce că sunt orb și născut
ÃŽn mizeria cea mai mare
Dintr-o mamă minoră vedetă de bordel
Saharian și un tată inexistent?
Îmi reproșează el dezvelirea rasei
Sau poate minciuna mea, așa spera,
Că am mințit, că nu e negru,
Măcar atât, și își ține capul spre mine
Cu ochii aceia lipsiți de lumină
Și de culoare, de viață, de speranță.
Am mințit, îi zic, ești alb și ești blond
Și ochii tăi sunt ca două smaralde
Dar câinele nu ți se potrivește,
Tu ești frumos și înalt și voinic
Iar el o caricatură, sigur nu e pisică?
Dintr-un șut, cerșetorul negru
Își catapultează câinele în mijlocul bulevardului, printre mașini,
Praful s-a ales de câine,
Iar eu am realizat pentru a mia oară
Că blonzii bine făcuți nu numai că sunt
Persoane leneșe care preferă să stea cu mâna întinsă în loc să muncească onest dar
Mai și maltratează animalele.
A doua zi, la ieșirea din hotel era să calc pe
Poliția care mă aștepta pitită să-mi pună cătușele,
Eram sigur, uitasem să-i dau de pomană
Negrului fumător și mai rostisem și cuvântul segregaționist "blond", iar astea constituie infracțiune gravă
În acest 2039 în care orice deschidere
De gură e antisemitism, blasfemie,
Sperjur, înjurătură iar orice încercare
De orânduire a dezordinii e rasism și
Minciună și manipulare și instigare
Și dracu' mai știe ce e că vreau înapoi
În 1980, că era atât de minunat
De habar nu aveam că era...